Date fiind implicațiile financiare, monitorizarea consumului de combustibil este o țintă principală a mangementului organizațiilor în încercarea de a controla costurile aferente flotelor auto. Efectul implementării soluțiilor de monitorizare a consumului depinde de tehnologia utilizată și de metoda de calcul aleasă. Actualmente nu există o metodă sau tehnologie care să asigure cu acuratețe de 100% controlul nivelului sau citirea consumului de combustibil, astfel încât să poata fi eliminate în totalitate furturile sau risipa.

Monitorizarea consumului, alături de alte funcționalități ale aplicației (monitorizarea GPS a deplasărilor – durată, traseu, staționări, a stilului de condus al șoferilor, a programului de lucru, a deschiderii bușonului de la rezervor) permite combaterea furtului (cu ajutorul sondelor de nivel, furtul poate fi chiar documentat) și realizarea de economii importante de combustibil.

Solicită o ofertă