Blog

Managementul transporturilor se axează, în cea mai mare masură, pe managementul costurilor asociate transportului. Cel mai important indicator de cost la care se uită un manager al unei firme de transport este, cu siguranţă, consumul de carburant.

Gestionarea acestui consum presupune metode și strategii prin care să se elimine cauzele care generează risipa concomitent cu măsuri de consolidare a unei bune organizări, bazată pe disciplină, proceduri și implementarea de soluţii practice. Există multiple cauze care pot duce la consumuri nejustificate de carburant.

Câteva dintre cele mai importante cauze sunt:

– Sustragerea, furtulfurt carburant

– Comportamentul neeconomic în conducereburnout

– Mentenanța precară a autovehicululuiProblema mecanica

Este nevoie de o constantă și atentă monitorizare a activității flotei auto, prin care să poată fi detectate la timp abaterile de la normele și regulamentele interne ce sunt generatoare de costuri suplimentare şi pierderi.

Se disting două aspecte ale controlului și supravegherii active și permanente:

– capacitatea tehnică de urmărire și măsurare continuă a parametrilor activității autovehiculelor (poziție, deplasare, consum, regim de funcționare etc.), însemnând utilizarea de echipamente , soluții telematice și de monitorizare a consumului de carburant,
– capacitatea de a integra datele și informațiile privitoare la exploatarea flotei de către conducătorii auto în monitorizări și raportări permanent accesibile, prin utilizarea unei aplicații de gestiune online a activității vehiculelor.

Totodată, din analiza soluţiilor utilizate în managementul flotelor, se pot identifica distinct:
Ø soluţiile statice, cu informaţii clasice, dintre care menţionăm:
→ norme de consum
→ tabele conţinând informații legate de kilometri parcurși
→ termene de revizii
→ expirări autorizaţii
→ date incerte consemnate în foile de parcurs
→ fișele de activitate întocmite manual
→ raportări greoaie și întârziate;
Ø soluțiile dinamice, care oferă acces în timp real la evenimente și acțiuni ale resurselor mobile, dintre care menţionăm:
→ monitorizare parcurs
→ vizualizarea traseelor și parametrilor deplasării
→ monitorizare activitate
→ monitorizare nivel și consum carburant
→ analiza comportamentului la volan
→ sinteze și raportări generate instantaneu
→ sistem complex de alerte legate de funcționare, evenimente, termene, etc.

Implementarea aplicațiilor de management al resurselor mobile este singura care face posibilă trecerea de la soluţiile statice la soluțiile dinamice.

Prin utilizarea noilor tehnologii de supraveghere și control la distanță se poate asigura optimizarea continuă a costurilor, în special cele cu carburantul. Statisticile legate de ponderea diverselor costuri variabile generate de exploatarea autovehiculelor, reflectate în costul/km, menţionează un procent de 46% a costurilor de carburanţi. În general, companiile gestionează consumul de carburant prin intermediul a trei sisteme:
– Raportări (calcul alimentări versus kilometri rulaţi)
– Calculatorul autovehiculului (și / sau, după caz, sonda de nivel carburant)
– Sisteme GPS.
Astfel, se reduc în mod semnificativ sau chiar se elimină, consumurile nejustificate de carburanţi.

Sistemul de alerte pentru revizii și intervenţii tehnice obligatorii duce la reducerea uzurilor premature și ajută implicit la evitarea creșterii consumului datorată unei proaste funcționări a autovehiculelor. O importanță deosebită trebuie să se se acorde şi managementului anvelopelor, ai căror parametrii (presiune, grad de uzură) trebuie monitorizaţi.

Deasemenea, un factor foarte important pentru optimizarea consumului de carburant este legat de managementul resursei umane. Pregătirea conducătorilor auto se poate realiza prin:
– programe de training si coaching,
– instruiri periodice,
– evaluări și testări specifice,
– asistență în timpul condusului prin echipamente avansate.

Conduita corectă la volan, din punctul de vedere al siguranței în trafic, dublată de conduita economică sunt cele mai importante surse de optimizare a consumurilor de carburanţi și implicit, a costurilor totale de exploatare auto.Eco drive

Atunci când pregătirea profesională este corelată cu un sistem de bonusare a performanței, beneficiile sunt maximizate pentru ambele părți, angajat și angajator. Mulți transportatori au înțeles că avantajele investițiilor făcute în oameni depășesc cu mult costurile aferente acestor investiții. Totodată, au înțeles că managementul performant al resurselor mobile este o condiţie obligatorie pentru o activitate de transport eficientă.

Reprezentanţii companiei iSYS Professional vă oferă consultanţă în identificarea soluţiei dinamice potrivite cerinţelor dvs. actuale şi viitoare. Contactaţi-ne pentru a planifica o discuţie şi astfel veţi reuşi să vă asiguraţi că decizia care o veţi lua va ţine cont de toate informaţiile analizate.

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.