Blog

Alegerea soluției telematice – argumente principale

  • 0 Comments
  • ianuarie 12, 2015
  • Scris de marcel
  • argumente, combustibil, comportament rutier, siguranta rutiera, solutie telematica,
  • Lasă un comentariu

Indiferent de mărimea și tipul de activitate al unei companii, constrângerile bugetare devin din ce în ce mai importante. Fiecare zi aduce noi provocări de reducere a costurilor dar cu menținerea sau, chiar creșterea standardelor serviciilor oferite.

Spre exemplu, economia de carburanți este un principal factor care motivează o companie să caute o soluție telematică (mai ales la companiile cu activități în transporturi, distribuție, servicii etc.), deoarece costurile cu carburanții sunt unele din cele mai mari în ponderea activităților curente.

Acest factor este foarte important, dar totodată nu este singurul care ar trebui să susțină decizia unei companii pentru adoptarea unei soluții telematice. Prin urmare, am să vă propun principalele 3 argumente care să vină în sprijinul acestei decizii, care derivă tocmai din avantajele utilizării soluțiilor telematice.

1. Soluția telematică ajută la reducerea costurilorprofit-cost

Compania poate achiziționa carburanți la cele mai mici prețuri de pe piață dar, dacă nu este organizată eficient activitatea flotei nu se poate capitaliza acest avantaj. Având instalată o soluție telematică, compania poate evalua comportamentul conducătorilor auto și poate implementa măsuri eficiente pentru reducerea reală a consumurilor de carburanți. Totodată, se pot optimiza rutele, se pot identifica posibile fraude la alimentarea cu carburanți etc. Cu ajutorul soluției telematice se pot eficientiza o serie de activități administrative, spre exemplu importul facil al fișierelor de alimentări cu carburanți, înregistrarea și centralizarea costurilor de exploatare, alerte specifice managementului flotei etc.

2. Soluția telematică ajută la creșterea eficienței utilizării flotei maximum-efficiency-with-gps-fleet-tracking

Suplimentar cu optimizarea rutelor, soluția telematică vă permite să vizualizați poziția reală a vehiculelor în orice moment. Nu mai trebuie contactați telefonic conducătorii auto pentru a afla unde se află (înseamnă economii de timp și bani), clienții pot fi informați cu acuratețe ridicată, spre exemplu legat de timpul estimat până la sosirea în locația stabilită. Astfel, va crește productivitatea prin planificarea optimă a resurselor și prin anticiparea posibilelor probleme.

 3. Soluția telematică ajută la creșterea siguranței rutiereSafety-Driving

Riscurile specifice pentru cei care conduc autovehicule de companie sunt mai mari decât media și sunt influențate, în mai mică sau mai mare măsură, de diferiți factori, spre exemplu: mentenanța autovehiculelor, comportamentul la volan al conducătorilor auto, alegerea rutelor corecte etc. O soluție telematică performantă facilitează planificarea și controlul mentenanței corecte a autovehiculelor, alegerea rutelor optime, evaluează comportamentul la volan pe scoruri și tendințe și devine un real suport într-un program de training specific privind conducerea preventivă și economică a autovehiculelor.

Considerați că aceste argumente vă vor ajuta în luarea deciziei de implementare a unei soluții telematice? Contactați reprezentanții companiei iSYS Professional, pentru informații suplimentare și împreună veți putea identifica soluția telematică potrivită cerințelor dvs.

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.