Blog

055România a găzduit pe 2 octombrie 2014 a patra conferinţă internaţională axată pe soluţii telematice pentru managementul flotei. La eveniment au participat peste 100 de reprezentanţi ai furnizorilor de soluţii telematice (TSP), producătorilor de echipamente, furnizorilor M2M, firmelor de logistică şi transport din Europa de Sud-Est precum şi din alte ţări. Compania noastră, iSYS Professional, a participat în calitate de expozant şi de partener local cu principalii furnizori prezenţi la eveniment..

Conferinţa a abordat industria telematică în general, un domeniu de activitate care a cunoscut o creştere semnificativă chiar şi în timpul crizei economice. Europa de Sud-Est este de asemenea o regiune cu un potenţial deosebit: se estimează că 8,2% din vehiculele comerciale din regiune au deja implementate soluţii telematice începând cu 2013, iar numărul de vehicule comerciale din Europa de Sud-Est dotate cu astfel de echipamente se preconizează că va înregistra o rată anuală compusă de creştere de 25%, de la 1 milion în 2014 la 2,5 milioane în 2018.

Din această perspectivă România este o piaţă foarte importantă în această regiune, deoarece se estimează un număr de peste 1 milion de vehicule comerciale. Totodată, piaţa din ţara noastră este foarte atractivă pentru firmele şi investitorii străini, nu numai datorită numărului mare de vehicule, ci şi datorită dotării relativ scăzute a vehiculelor comerciale cu echipamente telematice. Acestea au fost câteva din principalele motive pentru care organizatorii au decis sa organizeze conferinţa la Bucureşti, având subiectul principal „investiţiile în telematică”.2014-10-02-10.09

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi alte tendinţe ale industriei telematice cu speakeri de top şi participanţi la dezbateri de la principalele firme internaţionale: Astrata Europe, TomTom Telematics, EcoFleet, Be-Mobile, Arvento Mobile Systems, Omnicomm, Teltonika şi Fideltus Advanced Technology. O astfel de tendinţă importantă o reprezintă integrarea diferitelor echipamente şi sisteme telematice. Compania noastră este printre puţinele din piaţa locală care oferă servicii de integrare cu diferite sisteme telematice.

 Pentru a beneficia de o soluţie completă şi adaptată necesităţilor dvs. ne puteţi contacta pentru a afla mai multe detalii.

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.