Blog

Legătura dintre conducătorul auto, siguranţa rutieră, consumul de carburant

  • 0 Comments
  • aprilie 1, 2015
  • Scris de marcel
  • combustibil, gps, siguranta rutiera,
  • Lasă un comentariu

În ultimul deceniu, cu o frecvență tot mai mare, s-a vehiculat următoarea întrebare: există o legătură clară între conducătorul auto, siguranța rutieră și consumul de carburant?”. Răspunsul intuitiv este da”. Vom încerca să răspundem argumentat la această întrebare și să identificăm și soluția.tdm_scheme

Siguranţa rutieră şi consumul de carburantSAFED-Drive

Costurile cu carburanţii, achiziţia şi întreţinerea vehiculelor, costurile anvelopelor precum şi costurile cu conducătorii auto şi pregătirea lor sunt în creştere. Astfel, reducerea sau cel puţin controlul cheltuielilor operaţionale reprezintă o prioritate în industria transporturilor rutiere.

La nivel mondial există o serie de studii, rapoarte, care analizează principalii factori prin care conducătorii auto pot influenţa economia de carburant şi prezintă indicatorii specifici de performanţă. De asemenea, aceste studii evidenţiază modul în care valorile indicatorilor de performanţă sunt efectiv aplicate în lumea reală de către conducătorii auto, administratorii de parcuri auto, formatorii de conducători auto precum şi de societăţile de asigurare. În general, comportamentul economic la volan reflectă o îmbunătăţire a siguranţei rutiere dar, în anumite situaţii pot apărea reduceri ale siguranţei rutiere, dacă conducătorii auto sunt prea „zeloşi”.

Principalii factori de influenţă ai consumului de carburant:

  • Comportamentul conducătorului auto
  • Alegerea rutei
  • Condiţiile de trafic
  • Alegerea vehiculului, a anvelopelor, inclusiv a tipului de transmisie (manuală sau automată)
  • Utilizarea consumatorilor (aer condiţionat, încălzire suplimentară etc.)
  • Mentenanţa vehiculului, inclusiv presiunea corectă din anvelope
  • Încărcarea vehiculului.

Comportamentul conducătorului autoreduce_fuel_consumption

Conducătorul auto contribuie direct la reducerea consumului de carburant prin:

  • Reducerea vitezei de deplasare în zona acceptabilă a rezistenţei aerodinamice
  • Reducerea frecvenţei şi intensităţii accelerărilor şi frănărilor bruşte
  • Pastrarea distanţei de siguranţă în trafic
  • Reducerea timpilor de staţionare cu motorul pornit.

Un clasament al importanţei fiecarui factor este dificil de realizat. Spre exemplu, viteza este mai importantă la deplasarea pe autostrăzi şi drumuri rapide comparativ cu numărul de accelerări/frânări bruşte, respectiv conducerea într-o manieră cât mai lină, la deplasarea în oraş. În orice situaţie, conducerea agresivă va duce la un consum ridicat de carburant.

Nu poţi îmbunătăţi ceea ce nu poţi măsura

Orice sistem de măsură a indicatorilor de performanţă în conducerea economică auto trebuie să monitorizeze parametri de siguranţă ce ţin de viteză, accelerare/decelerare şi distragerea atenţiei conducătorului auto.

În concluzie, soluția argumentată este realizată de sistemele telematice actuale care utilizează tehnologia GPS care furnizează informaţii despre utilizarea vehiculului şi, împreună cu soluţii de măsurare a consumului de carburant, pot îmbunătăţi siguranţa rutieră, conducerea economică şi comportamentul conducătorului auto. Reprezentanții companiei iSYS Professional vă stau la dispozitie pentru consultanță în identificarea soluției optime și suport la implementarea unui sistem telematic de înaltă performanță.

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *