Blog

CeBIT 2014 – conectivitatea vehiculelor

Cel mai important târg din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor s-a desfășurat la Hanovra în perioada 10-14 martie.

Au participat peste 3500 expozanţi din 70 de ţări, dintre care 34 (între care și România) cu pavilion naţional. Peste 50% dintre expozanţi au fost firme din afara Germaniei.

Transferul  în cloud și internetul lucrurilor (conectare M2M – Machine to Machine) generează un volum uriaș de date (denumite generic prin termenul Big Data). Abilitatea de utilizare în mod responsabil și sustenabil a acestor date  – Datability – a fost tema centrală a CeBIT 2014. Aceste trei trend-uri ale evoluției tehnologice au un efect transformator atât în plan economic cât și în plan social. Ele afectează deopotrivă oamenii, piața și companiile.

Domeniul transporturilor resimte din plin impactul inovației tehnologice la nivel informațional. Actualmente, la bordul unui vehicul nou se pot afla, în medie, 19 computere având puterea de calcul a 20 de laptop-uri. Echiparea cu sisteme din ce în ce mai sofisticate (comunicații, senzori, securitate, media, etc.) fac din vehicul un centru de date care poate primi și transmite informații de mare valoare privitoare la trafic, stil de condus, starea tehnică a mașinii, situații periculoase, comportament economic etc. Stocarea și prelucrarea în timp real a acestor date este deja posibilă. Internetul de mare viteză ridică miza  oferind o formidabilă infrastructură comunicațională prin care, în curând, oricine poate comunica cu orice de oriunde (internet of everything). Se creează astfel premisele unei super-rețele capabilă să conecteze oameni și lucruri, rețea care include și oferă acces la imense baze de date.

Ecosistemul informațional cloud – big data – internetul lucrurilor oferă condițiile realizării unei interconectări inteligente a vehiculelor, cu perspective spectaculoase în ceea ce privește confortul și siguranța. Smartphone-ul devine cheie cu care mașina poate fi pornită local sau instrument prin care poate fi urmărită de la distanță. Comenzile vocale redau posibilitatea concentrării asupra drumului în timp ce interacționăm cu sistemele media sau de comunicații. Iar sistemele telematice aflate  la bordul vehiculului permit conectarea la infrastructuri asistențiale  prin care deplasarea devine mult mai sigură și mai eficientă. Practic, vehiculele, prin echipamentele instalate, funcționează ca niște sonde informaționale care transmit date către sistemele din cloud.

Analizarea și prelucrarea acestor date rezultă în servicii de îmbunătățire a condițiilor de trafic și a securității vehiculelor, care sunt informate la rândul lor despre situația locală și mediul în care se deplasează. Comunicarea între vehicule, atît direct (prin senzori) cât și via servicii de asistență a traficului (ce operează în nor) va determina creșteri exponențiale  pentru siguranța în trafic și capacitatea de intevenție în caz de accident. Mai mult, amploarea informațiilor face posibilă construirea unor scenarii de deplasare  (anticiparea ambuteiajelor, corelarea manevrelor și vitezei cu drumul și condițiile meteo, optimizarea traseelor etc.) care vor crește eficiența vehiculelor.

Toate acestea nu vor fi posibile, la nivel global, decît printr-o integrare efectivă a activității unor jucatori din arii idustriale diferite (IT&C, construcția de mașini, producători de echipamente, operatori de date). Încă un argument în favoarea uriașelor transformări pe care avansul tehnologic îl va genera la nivel economic și social.

Beneficiile confortului și ale securității sunt doar o parte a monedei. Se aud din ce în ce mai multe voci care exprimă ingrijorarea crescândă a multor oameni în ceea ce privește accesul la date și potențialul distructiv al utilizării rău intenționate a acestora. Lumea virtuală este încă departe de a fi un loc sigur. Cybersecurity a fost un subiect intens discutat la CeBIT 2014. Big data sunt benefice doar dacă sunt sigure, ceea ce presupune protejarea intimității într-un climat de încredere.

În ceea ce-i privește pe viitorii utilizatori ai acestor vehicule inteligente încă nu este clar cine și cu ce costuri va furniza serviciile  de stocare, prelucrare și trafic date. Însă cu siguranță managementul resurselor mobile va evolua spectaculos în anii ce vin, cu sau fără garanții privind securitatea datelor.

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.